Poate ai observat că în relații cauți multă reasigurare, te temi că vei fi părăsit sau, dimpotrivă, simți nevoia să te retragi atunci când cineva se apropie prea mult. Aceste reacții nu apar întâmplător. Ele pot avea legătură cu stilul tău de atașament, adică felul în care ai învățat, încă din copilărie, ce înseamnă apropierea, siguranța, iubirea și separarea.
Atașamentul se formează încă din copilărie. Conform teoriei atașamentului, stilul de atașament al unei persoane este modelat și dezvoltat în copilăria timpurie, ca răspuns al relației avute cu primii îngrijitori. Securitatea și căldura emoțională oferită copilului diferă, în funcție de cel care a avut grijă de acesta. În esență, stilul de atașament pe care îl avem ca adulți reflectă dinamica pe care am avut-o cu îngrijitorii noștri în perioada copilăriei, în special a copilăriei timpurii.
Aspectele relevante:
Tipurile de atașament și caracteristicile acestora
Originea stilului de atașament insecurizant/nesigur
Cum arată relațiile pentru o persoană cu stil de atașament nesigur
Cum îți influențează stilul de atașament relațiile de cuplu
Poți avea mai multe stiluri de atașament?
Se poate schimba stilul de atașament?
Ce este atașamentul și cum se formează stilurile de atașament?
Atașamentul reprezintă un model specific de comportament în cadrul relațiilor pe care le avem cu cei din jur care se formează încă din copilărie. Atașamentul definit de psihologul John Bowlby este „o conexiune psihologică de lungă durată între ființele umane”. Teoria atașamentului ne indică patru stiluri de atașament care se reflectă în relațiile și legăturile care se formează între oameni.
Pentru o explorare aprofundată a fiecărui stil, am pregătit patru articole dedicate: atașamentul anxios, atașamentul evitant, atașamentul dezorganizat și atașamentul securizant.
Stiluri de atașament și caracteristicile acestora pe scurt
Există patru stiluri de atașament:
- atașamentul sigur (securizant)
- atașamentul anxios
- atașamentul evitant (insecurizant)
- atașamentul temător-evitant (dezorganizat).
Probabil că acum te întrebi: „bine, bine, dar cum se formează atașamentul?”
Stilurile de atașament dezvoltate în copilărie determină maniera în care ne vom raporta mai târziu față de prieteni, iubiți și chiar față de copiii noștri. Stilul de atașament ne influențează comportamentul, gândurile și emoțiile zi de zi, deci devine necesară conștientizarea lui astfel încât să-l putem controla și diminua efectele asupra noastră și a celorlalți.
- Atașamentul securizant se referă la capacitatea de a forma relații sigure, bazate pe iubire.
Atașamentul sigur se dezvoltă atunci când copilul a avut parte, în mod suficient, de prezență emoțională, protecție și disponibilitate. La vârsta adultă, acest stil se poate manifesta printr-o relație echilibrată cu apropierea.
O persoană cu un atașament sigur/securizant este capabilă să aibă încredere în ceilalți, să iubească și să accepte iubirea și să se apropie de ceilalți cu ușurință.
Nu îi va fi teamă de intimitate și nici nu se va îngrijora atunci când partenerul va avea nevoie de timp și spațiu. O persoană cu atașament securizant este capabilă să depindă de ceilalți fără a deveni însă dependentă.
Atașamentul securizant este considerat un ideal sănătos pentru toate relațiile, atât de cuplu cât și de prietenie. Persoanele cu un atașament securizant sunt descrise ca fiind empatice și capabile să stabilească în relații limite adecvate și sănătoase.
Totodată, acestea se simt suficient de sigure pe sine încât să își asume responsabilitatea pentru propriile greșeli și sunt dispuse să caute ajutor și sprijin atunci când au nevoie. De asemenea, își apreciază propria valoare și sunt capabile să fie autentice. Se simt confortabil să își exprime sentimentele și nevoile, sunt capabile să își mențină echilibrul emoțional și să caute modalități sănătoase de a gestionare a conflictelor din relația de cuplu.
- Persoanele cu un stil de atașament anxios pot simți o nevoie intensă de apropiere, confirmare și reasigurare. Atunci când relația pare instabilă sau partenerul devine mai distant, frica de abandon se poate activa rapid.
Atașamentul anxios apare, adesea, pe un fundal de disponibilitate emoțională inconsistentă. Copilul a simțit uneori apropiere, alteori distanță, uneori răspuns, alteori absență. Din această imprevizibilitate, sistemul său emoțional poate învăța că iubirea este ceva ce se poate pierde brusc și că apropierea are nevoie să fie menținută prin vigilență.
Tânjesc după intimitate emoțională, însă se îngrijorează constant atunci când partenerii nu le sunt alături, deoarece se tem că ar putea fi părăsite. Toată frica și îngrijorarea constantă, nevoia de asigurare și reasigurare ajunge să le obosească extrem de mult.
Preocuparea principală a unei persoane cu atașament anxios are legătură cu faptul că, ea vrea să fie într-o relație și tânjește după sentimente de apropiere și intimitate cu o altă persoană, dar în același timp se teme să aibă încredere sau să se bazeze pe partener. Astfel, o persoană cu atașament anxios tinde să devină mult prea concentrată pe partenerul de cuplu, ceea ce poate pune presiune pe relație și poate crea un cerc în care unul caută apropiere, iar celălalt simte nevoia să se retragă. Se simte geloasă și temătoare atunci când este departe de partener.
- Persoanele cu un stil de atașament evitant pot întâmpina dificultăți în menținerea intimității emoționale, mai ales atunci când apropierea este simțită ca presiune sau pierdere a libertății.
Atașamentul evitant se poate forma atunci când copilul a învățat că nevoile emoționale sunt prea mult, prea incomode sau prea puțin primite. Poate că a fost încurajat să fie „puternic”, „independent”, „cuminte”, „descurcăreț”. Poate că atunci când plângea, adultul se retrăgea. Poate că apropierea venea cu intruziune, control sau lipsă de spațiu.
În timp, copilul poate învăța să își reducă expresia nevoilor. Să simtă mai puțin la suprafață. Să se bazeze pe sine. Să păstreze controlul. Să transforme distanța într-o formă de protecție.
În marea majoritate a cazurilor, ele presupun că motivul pentru care nu reușesc să își găsească fericirea nu are de-a face cu propria persoană, ci este determinat de situațiile de natură externă, adică faptul că întâlnesc persoane nepotrivite. De asemenea, sunt mai puțin dispuse să își dezvăluie sentimentele și mai puțin dornice să solicite ajutorul celorlalți.
- Atașamentul temător-evitant provine din frica intensă, adesea rezultată în urma unor traume din copilărie, neglijare sau abuz.
Atașamentul dezorganizat este, poate, cel mai dureros și confuz tipar relațional. El apare adesea atunci când figura de atașament a fost simultan sursă de confort și sursă de teamă. Copilul se îndreaptă instinctiv către adult pentru siguranță, dar același adult poate fi imprevizibil, înfricoșător, intruziv, abuziv sau profund instabil emoțional.
Această contradicție creează un conflict interior: „Am nevoie de tine ca să mă liniștesc, dar apropierea de tine mă sperie.” Mai târziu, această tensiune poate apărea în relațiile adulte sub forma unei alternanțe între dorința intensă de conectare și impulsul de fugă, neîncredere sau autoapărare.
Persoanele cu acest stil de atașament tind să simtă că nu merită iubirea sau apropierea într-o relație. Percep atât relațiile, cât și lumea din jurul lor ca fiind înfricoșătoare și amenințătoare.
Cel mai adesea aceste persoane găsesc relațiile intime ca fiind confuze și neliniștitoare, oscilând adesea între extreme emoționale de dragoste-ură pentru partener. În relație, pot fi persoane insensibile față de partener și nevoile acestuia, egoiste, care au tendința de a controla și nu au încredere, ceea ce poate conduce la un comportament exploziv sau chiar abuziv.
În unele cazuri, atunci când atașamentul dezorganizat este asociat cu experiențe traumatice semnificative și cu lipsa sprijinului emoțional, pot apărea dificultăți suplimentare de reglare emoțională, impulsivitate, comportamente de evitare sau mecanisme de coping nesănătoase. Aceste manifestări diferă de la o persoană la alta și pot fi explorate cu blândețe într-un proces terapeutic.
Originea stilului de atașament insecurizant/nesigur
Există multiple cauze ale formării unui atașament insecurizant/nesigur.
Poate copilul a avut o mamă prea tânără și neexperimentată, lipsită de abilitățile parentale necesare.
Poate că îngrijitorul primar al copilului s-a confruntat cu depresia cauzată de izolare, lipsa sprijinului social.
Poate că dependența de alcool sau alte substanțe a redus capacitatea îngrijitorului primar de a răspunde cu exactitate la nevoile fizice și emoționale ale copilului.
În unele cazuri, experiențele traumatice cum ar fi pierderea prematură a îngrijitorului primar ca urmare a bolii sau decesului întrerup procesul de atașament, iar copilul va experimenta un atașament nesigur/insecurizant în perioada adultă.
De asemenea, neglijarea fizică, abuzul fizic, emoțional sau sexual și inconsistența îngrijitorului primar se numără printre cauzele dezvoltării unui atașament insecurizant.
Cum arată relațiile pentru o persoană cu stil de atașament nesigur
De cele mai multe ori, persoana care prezintă un stil de atașament insecurizant ajunge în relații abuzive, în care neagă abuzul, își sacrifica propriile nevoi pentru satisfacerea nevoilor partenerului, fapt care conduce la apariția anxietății, depresiei, stimei de sine scăzute, a sentimentului de neajutorare și deznădejde.
Cum îți influențează stilul de atașament relațiile de cuplu
Relațiile de cuplu activează adesea cele mai profunde tipare de atașament, pentru că aduc la suprafață intimitatea, dependența emoțională, separarea, sexualitatea, vulnerabilitatea, frica de respingere și dorința de a fi ales.
Într-o relație, stilurile de atașament influențează felul în care interpretezi tăcerea, conflictul, distanța, nevoia de spațiu, apropierea fizică, angajamentul și disponibilitatea emoțională a partenerului. Pentru o persoană cu atașament sigur, o seară mai tăcută poate fi doar o seară mai tăcută. Pentru o persoană cu atașament anxios, poate deveni semnul unei retrageri afective. Pentru o persoană cu atașament evitant, aceeași conversație despre emoții poate fi simțită ca presiune. Pentru o persoană cu atașament dezorganizat, apropierea poate aduce simultan dorință și alarmă.
Unul dintre cele mai întâlnite tipare este dansul dintre atașamentul anxios și cel evitant. Persoana anxioasă caută apropiere pentru a se liniști. Persoana evitantă caută spațiu pentru a se regla. Cu cât unul se apropie mai intens, cu atât celălalt se poate retrage mai mult. Cu cât celălalt se retrage, cu atât primul simte mai multă panică. Astfel, relația ajunge într-un cerc dureros: unul protestează pentru conectare, celălalt se apără prin distanță.
În realitate, amândoi caută siguranță. Doar că o caută în direcții diferite.
Atașamentul influențează și felul în care oamenii se ceartă. Un partener anxios poate ridica tonul, poate cere clarificări repetate sau poate încerca să rezolve imediat. Un partener evitant poate amâna discuția, se poate închide sau poate spune că „nu are rost să vorbim acum”. Un partener dezorganizat poate oscila între intensitate și retragere. Un partener sigur poate rămâne mai disponibil pentru dialog, chiar și atunci când conflictul este inconfortabil.
Când înțelegem aceste tipare, relația capătă o altă hartă. În loc de „tu ești prea mult” și „tu ești prea rece”, poate apărea o întrebare mai nuanțată: „Ce se activează în fiecare dintre noi atunci când ne simțim în nesiguranță?” Această întrebare poate deveni începutul unei relații mai conștiente.
Poți avea mai multe stiluri de atașament?
Este posibil să observi în tine trăsături din mai multe stiluri de atașament. Atașamentul nu funcționează întotdeauna ca o categorie rigidă. El poate fi influențat de context, de tipul relației, de istoricul personal, de nivelul de stres și de partenerul lângă care te afli.
Poți avea un atașament mai sigur în prietenii, dar mai anxios în relații romantice. Poți fi autonom și echilibrat în carieră, dar vulnerabil la respingere în iubire. Poți părea evitant într-o relație cu un partener foarte solicitant emoțional și anxios într-o relație cu un partener distant. Poți avea o bază sigură, dar anumite experiențe de abandon, trădare sau pierdere pot reactiva temporar strategii nesigure.
De asemenea, relațiile pot scoate la suprafață părți diferite din noi. Lângă un partener disponibil, consecvent și cald, o persoană poate simți mai multă siguranță. Lângă un partener imprevizibil, indisponibil sau critic, același om poate deveni anxios, hipervigilent sau retras.
Din acest motiv, stilul de atașament devine mai util ca instrument de autocunoaștere decât ca etichetă. Întrebarea nu este doar „Ce stil am?”, ci și „În ce contexte se activează acest stil?”, „Ce simt în corp când apare nesiguranța?”, „Ce strategie folosesc ca să mă protejez?”, „Ce nevoie emoțională încearcă să fie auzită?”
Se poate schimba stilul de atașament?
Stilul de atașament se poate schimba. Nu întotdeauna rapid, nu prin simplă voință și nu prin negarea trecutului, ci prin experiențe relaționale corective, reflecție, reglare emoțională, psihoterapie și relații suficient de sigure.
În psihologie se vorbește adesea despre atașament sigur dobândit. Asta înseamnă capacitatea unei persoane care a crescut cu insecuritate emoțională de a construi, în timp, un mod mai sigur de a se raporta la sine și la ceilalți. Cercetările despre atașamentul adult arată că tiparele de atașament au o anumită stabilitate, dar pot fi influențate de experiențe importante de viață, relații și procese terapeutice.
Schimbarea începe prin conștientizare. Observi momentul în care sistemul tău de atașament se activează. Poate este clipa în care partenerul răspunde mai târziu. Poate este momentul în care cineva îți cere apropiere. Poate este conflictul în care simți că pierzi controlul. Poate este liniștea care, în loc să calmeze, trezește suspiciune.
Apoi, apare un pas esențial: separarea prezentului de trecut. Îți dai voie să întrebi: „Reacționez doar la ce se întâmplă acum sau și la ceva ce am mai trăit cândva?” Această întrebare poate crea spațiu între stimul și răspuns. Iar în acel spațiu începe libertatea emoțională.
Pentru atașamentul anxios, schimbarea poate însemna dezvoltarea autovalidării, reglarea fricii de abandon și exprimarea nevoilor fără protest sau panică. Pentru atașamentul evitant, poate însemna tolerarea vulnerabilității, exprimarea emoțiilor și descoperirea faptului că apropierea poate coexista cu libertatea. Pentru atașamentul dezorganizat, poate însemna construirea unei senzații de siguranță în corp, în relație și în propriile limite.
Schimbarea nu presupune să devii altcineva. Presupune să nu mai fii condus automat de strategii vechi care au fost cândva necesare, dar care astăzi pot limita iubirea.
Cum te ajută terapia să construiești un atașament mai sigur
Terapia este un spațiu sigur în care tiparele de atașament sunt înțelese, nu judecate. În relația terapeutică, poți experimenta treptat o formă de prezență stabilă, empatică și previzibilă. Pentru multe persoane, aceasta poate fi o experiență profund reparatoare: să fie ascultate fără grabă, să fie primite fără critică, să își poată exprima nevoile fără să fie respinse sau copleșite.
În terapie, stilul de atașament poate fi explorat prin întrebări precum: Ce se întâmplă în tine când cineva se apropie? Ce simți când celălalt se retrage? Ce faci când ai nevoie de sprijin? Cum reacționezi când apar conflictul, tăcerea sau incertitudinea? Ce ai învățat despre iubire în primii ani de viață? Ce repeți astăzi, chiar dacă te doare?
Psihoterapia cognitiv-comportamentală poate ajuta prin identificarea gândurilor automate, a credințelor de bază și a comportamentelor care mențin cercurile relaționale dureroase. De exemplu, o persoană cu atașament anxios poate lucra cu gânduri precum „Dacă nu răspunde, mă va părăsi”. O persoană cu atașament evitant poate explora credințe precum „Dacă mă apropii prea mult, voi pierde controlul”. O persoană cu atașament dezorganizat poate învăța să recunoască diferența dintre pericolul real și activarea unei amintiri emoționale.
Terapia poate include și tehnici de reglare emoțională, lucru cu limitele, restructurare cognitivă, dialog cu părțile vulnerabile ale sinelui, explorarea relațiilor timpurii și exersarea unor comportamente noi în relațiile actuale.
Un atașament mai sigur se construiește prin repetiție. Prin momente mici în care alegi să rămâi prezent. Să ceri clarificare fără să te abandonezi. Să iei spațiu fără să dispari emoțional. Să exprimi o nevoie fără să o transformi în acuzație. Să primești iubire fără să cauți imediat pericolul ascuns.
În timp, aceste gesturi pot rescrie harta interioară a relațiilor tale.
Care este stilul tău de atașament
Poți să-ți identifici stilul foarte ușor sau poți să simți că ai o combinație din ele. Se poate să ai, spre exemplu, stil evitant și stil anxios în același timp, cum se poate să ai stil predominant sigur, dar și cu influențe ale celui anxios. Nu ezita să ceri ajutorul de la un psihoterapeut acreditat pentru a înțelege mai bine originea atașamentului tău. Dacă vrei să afli care este stilul tău de atașament, completează chestionarul pentru determinarea stilului de atașament.
În același timp, poate fi foarte dureros să-ți chestionezi trecutul dacă ai unul din stilurile de atașament nesecurizante – evitant, anxios, dezorganizat. Ele, până la urmă, au devenit mecanisme de apărare – au devenit sursa ta de protecție și siguranță atunci când îngrijitorul sau părintele nu a reușit. Tocmai de aceea psihoterapia îți poate fi de mare ajutor deoarece stilurile de atașament se pot schimba în timp!
Întrebări și curiozități despre stilurile de atașament
Care sunt stilurile de atașament?
Există patru stiluri de atașament: atașamentul sigur, atașamentul anxios, atașamentul evitant și atașamentul dezorganizat. Ele descriu felul în care o persoană se raportează la apropiere, intimitate, autonomie, încredere și siguranță în relații.
Ce este atașamentul sigur?
Atașamentul sigur este stilul în care apropierea se simte, în general, firească și stabilă. Persoana poate cere sprijin, poate oferi afecțiune, poate exprima limite și poate gestiona conflictele fără să simtă imediat că relația este în pericol.
Ce este atașamentul anxios?
Atașamentul anxios este caracterizat printr-o sensibilitate crescută la distanță, respingere sau ambiguitate. Persoana poate avea nevoie frecventă de reasigurare și poate trăi intens frica de abandon, mai ales în relațiile romantice.
Ce este atașamentul evitant?
Atașamentul evitant descrie tendința de a proteja autonomia prin distanță emoțională. Persoana poate avea dificultăți în a cere ajutor, în a vorbi despre vulnerabilitate sau în a rămâne prezentă atunci când partenerul cere mai multă apropiere.
Ce este atașamentul dezorganizat?
Atașamentul dezorganizat apare atunci când apropierea este trăită simultan ca dorință și pericol. Persoana poate oscila între căutarea intensă a conexiunii și retragere, teamă, suspiciune sau reacții puternice de autoapărare.
Cum îmi dau seama ce stil de atașament am?
Îți poți observa reacțiile în relații: cum te simți când cineva se apropie, cum reacționezi când apare distanța, cât de ușor ceri sprijin, ce faci în conflict și ce gânduri apar când simți nesiguranță. Un chestionar de atașament poate fi un punct de plecare util, iar terapia poate aduce claritate mai profundă.
Stilul de atașament se poate schimba?
Da, stilul de atașament se poate schimba în timp, prin conștientizare, experiențe relaționale sigure, reglare emoțională și psihoterapie. Scopul nu este să ștergi trecutul, ci să construiești răspunsuri mai sănătoase în prezent.
Poți avea stiluri diferite în relații diferite?
Da, o persoană poate avea un stil mai sigur în prietenii, dar mai anxios sau evitant în relațiile romantice. Contextul, partenerul, nivelul de stres și experiențele anterioare pot influența felul în care se activează atașamentul.
Cum influențează atașamentul relația de cuplu?
Atașamentul influențează felul în care interpretăm apropierea, distanța, conflictul, tăcerea, angajamentul și nevoile partenerului. În cuplu, stilurile de atașament pot crea fie siguranță și cooperare, fie cicluri repetitive de apropiere, retragere, teamă și neînțelegere.
