Dincolo de ecran
Povestea lui T., din cabinet
Cine este T.?
T., un adolescent de 17 ani, a intrat în terapie după o perioadă de izolare accentuată cauzată de dependența de jocuri video. Deși inițial părea doar o activitate recreativă, timpul excesiv petrecut în fața ecranului a început să îi afecteze performanțele școlare, relațiile cu familia și prietenii, dar și sănătatea mentală și fizică.
Cu ce provocări
a intrat în cabinet?
• Dependență de jocuri video și izolare socială
• Anxietate de performanță legată de școală
• Sentimentul că „nu e suficient”
• Relație tensionată cu părinții
• Refuzul de a participa la activități sociale
• Retragerea emoțională
Care au fost reușitele
în urma procesului terapeutic?
• Reducerea timpului petrecut în fața ecranelor
• Participarea activă în activități extracurriculare
• Creșterea stimei de sine
• Îmbunătățirea relației cu părinții
• Gestionarea mai eficientă a anxietății școlare
• Redefinirea valorii personale
Cum a reușit T. toate aceste lucruri?
T. și procesul lui de transformare
Rănile copilăriei
Explorarea contextului familial și social a evidențiat o serie de factori care au contribuit la situația lui T. Părinții săi, ambii ocupați cu locuri de muncă solicitante, petreceau puțin timp cu el, ceea ce a creat un sentiment de deconectare emoțională. În același timp, T. simțea o presiune constantă de a excela la școală, dar se confrunta cu anxietate de performanță.
„Am crescut cu ideea că trebuie să fiu cel mai bun pentru a conta, dar rareori simțeam că sunt suficient,” a spus T. în timpul unei ședințe. Jocurile video au devenit un refugiu care îi oferea validare imediată și un spațiu în care se simțea puternic și apreciat. Totuși, acest refugiu s-a transformat treptat într-o dependență, amplificând izolarea socială și nesiguranța.
Punctul de cotitură
Problema a devenit evidentă în urma unui episod tensionat cu părinții, când aceștia au descoperit că T. își petrecuse o noapte întreagă jucând, în loc să se pregătească pentru un examen important. Discuția a escaladat rapid într-un conflict major, iar adolescentul s-a închis complet în sine, refuzând să interacționeze cu familia.
„Simțeam că jocurile sunt singurul loc în care aveam control. În lumea reală, mă simțeam complet pierdut,” a mărturisit T. ulterior. În cele din urmă, mama sa, îngrijorată de comportamentul său, a propus terapia. Deși inițial sceptic, T. a acceptat să încerce.
Procesul terapeutic:
Terapia a început prin explorarea motivelor din spatele dependenței de jocuri, punând accent pe înțelegerea anxietății și a presiunilor care îl determinau pe T. să caute refugiu în lumea virtuală. Un alt pas important a fost stabilirea unor rutine sănătoase, care să înlocuiască treptat timpul excesiv petrecut în fața ecranului. Prin stabilirea unui plan zilnic, T. a fost încurajat să integreze activități recreative și sociale din lumea reală, precum participarea la cluburi școlare sau hobby-uri creative.
O parte esențială a procesului a fost implicarea familiei în terapie. Prin sesiuni comune, părinții lui T. au învățat să comunice mai eficient cu el și să îi ofere sprijin, în loc să se concentreze exclusiv pe rezultate și critici. În același timp, T. a lucrat la reconstruirea stimei de sine, descoperind talente și pasiuni dincolo de jocurile video, care să îl ajute să se simtă valoros și apreciat.
Schimbarea
După aproximativ șase luni de terapie, T. a făcut progrese semnificative. A redus timpul petrecut în fața ecranului la două ore pe zi și a început să participe la activități extracurriculare, cum ar fi un club de robotică și un grup de lectură.
Un moment marcant al schimbării a fost când T. a participat la o competiție de robotică alături de colegii săi, descoperind bucuria de a lucra în echipă și de a fi apreciat pentru abilitățile sale reale. „Acum simt că am ceva de oferit în lumea reală. Jocurile nu mai sunt singura mea sursă de validare,” a spus el, reflectând asupra progresului său.
Urmărește video
Durata 02:43m
Dacă te regăsești în povestea lui T., mi-ar plăcea să te ajut.
Cum funcționează?
1. Programezi o discuție
O discuție inițială nu înseamnă o decizie. Este doar un prim pas către transformarea ta.
2. Te contactez personal
Avem o discuție inițială relaxată în care îți înțeleg nevoile terapeutice și decidem împreună cum te pot ajuta.
3. Începem terapia
Atunci când ești pregătit, începem terapia. Stabilim împreună când putem începe și care sunt primii pași.
