Din lanțurile fricii spre libertate
Povestea lui C., din cabinet
Cine este C.?
C., o femeie de 35 de ani și mamă a doi copii, a ajuns în terapie după ce a reușit să părăsească o căsnicie marcată de violență domestică severă. Timp de aproape un deceniu, a trăit sub controlul absolut al soțului său. Lipsită de acces la bani, împiedicată să lucreze și izolată de familie și prieteni, C. se simțea complet singură și lipsită de putere. Această izolare a fost intensificată de tacticile subtile de manipulare și intimidare ale partenerului său, care se asigura că ea nu putea găsi un sprijin extern.
Cu ce provocări
a intrat în cabinet?
• Traume legate de abandonul patern
• Normalizarea abuzului în relații
• Izolare socială
• Vinovăție și rușine față de situația de abuz
• Dependență emoțională de partenerul abuziv
• Lipsa încrederii în sine
Care au fost reușitele
în urma procesului terapeutic?
• Recunoașterea și ruperea tiparelor toxice
• Redobândirea încrederii în sine
• Recăpătarea autonomiei
• Crearea unui mediu sigur și stabil pentru copii
• Refacerea legăturilor cu persoane din trecut
• Construirea unui plan de viață sănătos și realist
Cum a reușit C. toate aceste lucruri?
C. și procesul ei de transformare
Rănile copilăriei
Explorarea contextului familial al lui C. a evidențiat răni adânci din copilărie, care au contribuit la vulnerabilitatea ei în relații. C. provenea dintr-o familie monoparentală, marcată de absența tatălui, care plecase imediat ce aflase că mama ei era însărcinată. Această absență nu a fost niciodată discutată deschis, dar a lăsat o amprentă profundă în viața lui C., creând un sentiment de abandon și vinovăție.
„Mama încerca să fie acolo pentru mine, dar era mereu copleșită. Nu mi-a vorbit niciodată despre tatăl meu, iar eu am crescut cu impresia că plecarea lui a fost din cauza mea,” a povestit C. în terapie.
În plus, dinamica din familia de origine a fost marcată de un model intergenerațional de relații toxice. Bunica maternă fusese victima violenței domestice, iar mama lui C., crescând într-un mediu abuziv, a dezvoltat o tendință de a tolera comportamentele distructive. Aceste tipare au fost transmise inconștient și lui C., care a ajuns să perceapă abuzul ca fiind „normal” în relații.
Când și-a întâlnit soțul, el părea tot ce își dorise: protector, grijuliu și implicat. Însă, după căsătorie, comportamentul său s-a schimbat drastic. Criticile constante, violența verbală și fizică, dar și izolarea emoțională au devenit parte integrantă a relației lor. Crescută într-un mediu care o învățase să tolereze și să accepte abuzul, C. s-a simțit prinsă într-un cerc vicios, în care nesiguranța și vinovăția au împiedicat-o să caute ajutor.
Punctul de cotitură
Momentul decisiv a avut loc într-o noapte, când fiul cel mare al lui C., martor la o scenă violentă, a fugit din casă speriat și a cerut ajutor vecinului de vis-a-vis. Acest vecin, un bărbat în vârstă care observase semnele de suferință ale familiei, a intervenit imediat. Împreună cu soția sa l-a confruntat pe soțul lui C. și i-a oferit acesteia și copiilor un refugiu temporar.
Această intervenție neașteptată a fost punctul de cotitură pentru C., oferindu-i șansa de a scăpa dintr-o situație care părea fără ieșire. Vecinul a contactat autoritățile și o organizație locală pentru sprijinirea victimelor violenței domestice, iar C., împreună cu copiii săi, a fost mutată într-un adăpost sigur.
„Nu credeam că cineva ar putea observa ce se întâmplă sau că ar încerca să mă ajute. Mi-era teamă că nimeni nu mă va crede, dar vecinul a fost primul care mi-a spus că merit o viață mai bună,” a mărturisit C.
Procesul terapeutic:
Terapia a fost un proces complex, care a implicat mai multe etape esențiale pentru vindecarea și reconstrucția vieții lui C.
Primul pas a fost explorarea traumelor din copilărie, ajutând-o să înțeleagă cum lipsa sprijinului emoțional, sentimentul de abandon și modelele familiale de relații toxice au contribuit la alegerile ei în relații. Am lucrat împreună cu C. pentru a identifica tiparele distructive și a le înlocui cu gânduri și comportamente sănătoase.
O altă componentă importantă a fost recunoașterea abuzului. Prin discuții structurate și exerciții de introspecție, C. a început să înțeleagă că violența și controlul nu erau niciodată justificate și că nu era responsabilitatea ei să „repare” relația. Această realizare a fost un punct cheie în recâștigarea încrederii în sine.
Reintegrarea în viața socială și economică a fost un alt obiectiv major al terapiei. Am sprijinit-o în găsirea unui loc de muncă, învățarea gestionării financiare și crearea unui plan pentru viitor. Acești pași au ajutat-o pe C. să își recapete autonomia și să construiască un mediu sigur pentru ea și copiii săi.
Un aspect esențial al procesului terapeutic a fost construirea unui nou sistem de sprijin. Terapia a încurajat-o să stabilească relații sănătoase, atât cu prietenii vechi, cât și cu vecinul care i-a oferit sprijinul inițial.
Schimbarea
După un an de terapie și sprijin constant, C. a reușit să își reclădească viața. Și-a găsit un loc de muncă stabil și a închiriat un apartament pentru ea și copiii săi. Relațiile cu mama sa și cu câțiva prieteni vechi au început să se îmbunătățească.
Un moment simbolic al schimbării a fost participarea la o ședință a școlii copiilor săi, unde a fost felicitată pentru implicarea și eforturile sale. „Pentru prima dată, am simțit că sunt o mamă bună și că am făcut alegerea corectă plecând. Copiii mei sunt în siguranță, iar asta e tot ce contează,” a spus ea, cu lacrimi de bucurie.
Urmărește video
Durata 03:25m
Dacă te regăsești în povestea lui C., mi-ar plăcea să te ajut.
Cum funcționează?
1. Programezi o discuție
O discuție inițială nu înseamnă o decizie. Este doar un prim pas către transformarea ta.
2. Te contactez personal
Avem o discuție inițială relaxată în care îți înțeleg nevoile terapeutice și decidem împreună cum te pot ajuta.
3. Începem terapia
Atunci când ești pregătit, începem terapia. Stabilim împreună când putem începe și care sunt primii pași.
