Creșterea încrederii în sine și a autonomiei personale
Exercițiu terapeutic
Acest exercițiu este dedicat acelor momente în care simți că nu ești suficient(ă) sau că, oricât ai încerca, parcă tot nu este de ajuns. Poate ai spus „da” când în interiorul tău era un „nu” clar, dar l-ai suprimat pentru a evita respingerea sau conflictul.
Poate ai ezitat să îți exprimi opiniile, nevoile sau emoțiile de teama de a fi judecat(ă) ori criticat(ă).
Sau te-ai comparat cu ceilalți și ai ajuns să crezi că „ei sunt mai valoroși”, „mai capabili”, „mai în regulă” decât tine.
Aceste reacții nu sunt semne de slăbiciune. Ele nu apar întâmplător, ci reflectă mecanisme de adaptare învățate în situațiile în care minimizarea propriei prezențe părea cea mai sigură strategie de protecție emoțională.
Creșterea încrederii și autonomiei
Aceste reacții nu sunt semne de slăbiciune. Ele nu apar întâmplător, ci reflectă mecanisme de adaptare învățate în situațiile în care minimizarea propriei prezențe părea cea mai sigură strategie de protecție emoțională.
Este posibil să fi crescut învățând că trebuie să fii „cuminte”, „înțelegător(oare)”, „independent(ă)”, să nu deranjezi și să nu ceri prea mult.
Și poate ai fost apreciat(ă) pentru aceste calități. Însă, undeva în interior, partea ta autentică — cea care are dreptul la emoții, nevoi și exprimare liberă — a început treptat să fie ascunsă.
- Te invit să alegi un moment recent în care ai simțit că ți-ai minimizat trăirile.
Probabil a fost o conversație în care nu ai exprimat o opinie importantă.
Este posibil să fi respins un compliment sau să fi diminuat un succes personal.
Poate te-ai retras interior în urma unei remarci sau priviri.
Notează ce s-a întâmplat și cum ai reacționat.
- Observă apoi cum ai simțit această retragere de sine în corpul tău: poate ca o tensiune în piept, un gol în stomac, o încordare în gât sau o nevoie de a te retrage rapid din acel context.
- Amintește-ți gândurile care te-au însoțit atunci.
Poate: „Mai bine tăceam.”, „Nu are rost să spun ce simt.”, „Probabil că ceilalți știu mai bine.”
Notează-le așa cum au venit, fără a le analiza sau corecta.
- Conectează-te apoi cu emoția asociată acelui moment: rușine, teamă, tristețe, nesiguranță.
Permite-i să existe pentru câteva clipe, fără a o respinge.
A recunoaște aceste trăiri înseamnă a valida partea ta care a fost nevoită cândva să tacă pentru a se proteja.
- Întreabă-te cu blândețe:
Această reacție reflectă realitatea mea de acum, cu toate resursele mele de adult?
Sau este un răspuns învățat mai demult, când adaptarea emoțională era o formă de supraviețuire?
Este posibil să descoperi că aceste tendințe de minimizare nu mai sunt astăzi necesare în același mod.
Astăzi, ai dreptul să creezi spațiu pentru cine ești cu adevărat.
- Din această conștientizare, formulează un gând mai realist și susținător:
- „Chiar dacă simt nesiguranță, am dreptul să fiu prezent(ă).”
- „Pot simți teamă și totuși să spun cee ace gândesc.”
- „Valoarea mea nu depinde de aprobarea celorlalți.”
- Formulează un mesaj de susținere pentru tine însuți, un mesaj pe care, poate, ai fi avut nevoie să îl auzi într-un moment de vulnerabilitate.
Poate fi ceva precum:
- „Ești valoros(ă) așa cum ești acum, cu toate trăirile și imperfecțiunile tale.”
- „Ceea ce simți contează și are dreptul să fie recunoscut.”
- „Vocea ta merită să fie auzită, iar prezența ta are valoare.”
- Alege afirmația care îți vorbește cel mai autentic și rostește-o încet, în gând sau cu voce joasă, ca pe un gest de reconectare și protecție față de tine.
Permite-ți să simți că aceste cuvinte pot începe să prindă rădăcini, chiar dacă la început îți par îndepărtate sau greu de interiorizat.
- La final, alege un gest concret, oricât de mic, care să onoreze autenticitatea ta.
Fiecare alegere de a te exprima autentic contribuie la reconstruirea unei relații de încredere cu tine însuți.
Acolo unde este recunoscută nevoia de exprimare și respect de sine, începe vindecarea profundă.
Și tu meriți să te întâmpini cu blândețe, curaj și respect în propriul tău ritm.
De ce este important acest exercițiu?
Atunci când, în mod repetat, nevoile, emoțiile sau opiniile personale nu au fost recunoscute sau au fost minimalizate ori sancționate, s-a putut contura, ca formă de protecție, tendința de a te retrage, de a păstra tăcerea sau de a te adapta excesiv, chiar și cu prețul pierderii autenticității de sine.
În timp, aceste strategii de supraviețuire pot conduce la o estompare a contactului conștient cu propriile dorințe, emoții și valori.
Exercițiul de față sprijină recunoașterea acestor răspunsuri automate nu ca erori sau slăbiciuni personale, ci ca adaptări firești la medii relaționale nesigure.
Prin pași precum observarea gândurilor, validarea trăirilor emoționale și alegerea unor gesturi autentice de afirmare personală, se facilitează reconstruirea treptată a încrederii în sine și reafirmarea valorii proprii, independent de feedback-ul sau așteptările celor din jur.
Astfel, fiecare alegere de a rămâne conectat(ă) la tine însuți devine o etapă esențială în procesul de vindecare emoțională.
Mai multe astfel de exerciții și tehnici terapeutice le putem face împreună în cadrul unui proces terapeutic complet. Te invit la o discuție inițială!
