Articole

Rușinea apare mai târziu, odată cu întâlnirea cu lumea socială. Rareori are legătură cu corpul în sine; mai degrabă, ea reflectă modul în care mediul ne-a învățat să ne percepem prin ochii celorlalți. Este un proces subtil de interiorizare a privirilor, a comentariilor și a așteptărilor exterioare.

În spatele unei agende încărcate se poate ascunde un abis: o deconectare fundamentală de sinele autentic. Starea constantă de ocupare oferă o iluzie de control.

Manipularea psihologică nu operează prin forță brută, ci prin infiltrarea unor mesaje subtile care îți fragmentează încrederea în tine și îți erodează identitatea.

Un copil nu are nevoie să audă avertismente ca să învețe frica. Uneori, este suficient să vadă cum mâna mamei se încordează în aglomerație sau cum tatăl tace brusc atunci când cineva ridică vocea. Nu există explicații clare, dar există un mesaj subtil, absorbit fără rezistență: „Aici este ceva de care trebuie să mă feresc.”

Gaslighting-ul emoțional este una dintre cele mai invizibile, dar destabilizante forme de abuz psihologic. Nu strigă, nu amenință și, adesea, nici nu pare periculos. Din contră, se insinuează în relație ca o grijă aparentă, o întrebare repetată, o îndoială plantată cu grijă.

Pentru mulți oameni, teama de eșec nu este doar o îngrijorare trecătoare, ci o emoție profundă, care se instalează în corp și minte ca o prezență familiară și dureroasă.

Nu plecăm atunci când ne convinge mintea, ci atunci când corpul nu mai poate duce. Când, în prezența celuilalt, respiratul devine greu, iar fiecare apropiere ne face să simțim că ne pierdem pe noi.

Această atracție nu este întâmplătoare și nici superficială. Ea se naște, adesea, dintr-un teren psihic familiar: răni vechi, nevoi emoționale neîmplinite și modele relaționale internalizate încă din copilărie. Acolo, unde iubirea poate fi asociată cu absența, cu așteptarea, cu dorința de a fi ales, văzut, validat.

Această atracție nu este întâmplătoare și nici superficială. Ea se naște, adesea, dintr-un teren psihic familiar: răni vechi, nevoi emoționale neîmplinite și modele relaționale internalizate încă din copilărie. Acolo, unde iubirea poate fi asociată cu absența, cu așteptarea, cu dorința de a fi ales, văzut, validat.

Psihoterapia cognitiv-comportamentală (TCC) este o formă de intervenție psihologică ancorată în prezent, care propune un parcurs activ și conștient de transformare. Oferă un cadru clar, bazat pe știință, pentru a înțelege și rescrie legăturile subtile dintre gânduri, emoții și comportamente.

Alegerile legate de alimentație — ce, cât și cum mâncăm — nu sunt întotdeauna determinate exclusiv de foamea fiziologică, ci reflectă adesea stări emoționale.

Educația emoțională reprezintă un pilon esențial în dezvoltarea armonioasă a copilului, constituind baza sănătății mentale, a relațiilor interpersonale funcționale și a rezilienței în fața provocărilor vieții.